Cele două sedii ale organizaţiilor sindicale, CGIL şi ACAI, acoperă o importantă zonă din nordul capitalei unde comunitatea românească este mai concentrată. „Am avut situaţii deosebite in anul care a trecut, cazuri greu de imaginat, nici măcar soluţionate încă, cu 12 femei romance, îngrijitoare în casă, a căror drepturi salariale şi de repaus n-au fost respectate: o tipică stare de sclavie.”, ne spune Moira Turano, 31 ani, funcţionar sindical la CGIL.
Românce exploatate şi bătute
Unul dintre cazuri este cel al româncei Alina L. din Campagnano (periferia nord a Romei), care lucra la o spălătorie industrială în condiţii „barbare” şi a fost concediată de patron pentru că rămăsese însărcinată. Un alt caz nefericit a fost cel al Emiliei T. (33 de ani), din Cesano (periferia nord a Capitalei), care lucra într-o măcelărie.
Sindicalista ne spune că românca a fost plătită la negru patru ani şi abia în urmă cu doi ani patronul a consimţit să-i facă acte. Lucra 12 -14 ore pe zi, cu doar 3 euro la oră şi când a îndrăznit să-i repoşeze patronului starea insuportabilă, acesta a bătut-o sălbatic şi a aruncat-o în stradă. „Cazul este încă în proces, patronul fiind acuzat de vătămare”, completează Moira Turano.